Idei de amenajare casă interior - exterior 

Amenajare dormitor: Idei, modele de inspiratie si sfaturi pentru decorarea dormitorului

Cand incepi un proiect de amenajare a dormitorului, primul lucru pe care trebuie sa-l ai in vedere este confortul tau, fara sa te mai straduiesti – ca in cazul camerei de zi – sa creezi un decor propice socializarii.

Dormitorul este spatiul privat in care te retragi in fiecare noapte si ori de cate ori ai nevoie de liniste. Aici te poti rasfata intr-o ambianta sofisticata menita sa-ti satisfaca toate pretentiile sau te poti bucura de simplitatea si functionalitatea mobilierului minimalist, daca acesta raspunde cel mai bine gusturilor si nevoilor tale. In dormitor poti amenaja si un mic birou de lucru, daca spatiul iti permite, sau un colt de citit. In acelasi timp, trebuie sa te asiguri ca dispui de suficient spatiu de depozitare, pentru ca atmosfera trebuie sa ramana cat mai aerisita si ordonata.

Tot pentru a beneficia de un mediu favorabil odihnei si somnului, culorile, texturile si lumina trebuie sa fie alese si combinate intr-o maniera armonioasa, in asa fel incat rezultatul sa-ti dea senzatia de confort si intimitate. Daca nu-ti poti imagina un dormitor fara televizor sau alte aparate electronice, iti recomandam sa le integrezi in decor cat mai discret.

Cum poti face toate aceste lucruri? Iti vom explica pe larg in randurile urmatoare.

Alegerea culorilor in amenajarea unui dormitor

Stii care este cel mai controversat aspect al amenajarilor interioare? Culoarea.

Exista nenumarate reguli cromatice si o faimoasa teorie a culorii pe care putini dintre noi pot spune cu certitudine ca o stapanesc. Exista o istorie indelungata de studii asupra culorii, dar cine are timp ca, inainte sa aleaga vopseaua pentru peretii dormitorului, sa aprofundeze sistemele de culori sau impactul acestora asupra psihicului uman? Notiunile „analog” si „complementar”, pe care le intalnim regulat in articolele despre amenajarea dormitorului, camerei de zi sau a oricarei alte amenajari interioare, mai degraba ii inhiba decat ii ajuta pe cei neinitiati.

In dormitor, poate mai mult decat in alte incaperi, poti lasa alegerea culorilor potrivite la latitudinea celui de-al saselea simt al tau. Daca optezi pur si simplu pentru o combinatie „corecta” de culori, fara sa simti ca te atrage, iti va fi mai greu sa creezi un decor confortabil si o atmosfera care sa te imbie la relaxare.

Ideal ar fi sa poti experimenta cu combinatiile de culori si sa le alegi pe cele care te fac sa te simti bine. Suna foarte simplu, numai ca timpul necesar acestor experimente nu este, de obicei, la dispozitia ta. In plus, nu este deloc eficient sa testezi o duzina de combinatii cromatice folosind mostre de finisaje.

Sugestii:

  • Ca sa descoperi cea mai potrivita schema cromatica pentru dormitorul tau, joaca-te cu o cutie de acuarele. Combina culori, testeaza diverse alaturari, creste sau scade intensitatea nuantelor ca sa vezi in ce variante se potrivesc, totusi, cele doua culori preferate ale tale. Sa zicem ca iti plac culorile rosu si galben. Nu le poti integra in decorul dormitorului in variantele lor cele mai intense, pentru ca ai crea o atmosfera mult prea agitata pentru un spatiu de relaxare. Dar intre o nuanta de rosu pamantiu (terracota) si un delicat galben auriu contrastul nu mai este atat de puternic, ba chiar este bland cu privirea, dand un aer odihnitor incaperii.
  • O alternativa si mai simpla este sa-ti concentrezi atentia asupra tabloului tau preferat. Noteaza culorile care se regasesc in acesta si repeta, pur si simplu, combinatia in dormitor.

Rolul texturilor in decorul dormitorului

Aspectul culorilor depinde, insa, de inca doua elemente fundamentale in amenajarea dormitorului si a oricarei alte amenajari interioare: texturile si lumina.

Textura unei suprafete influenteaza culoarea acesteia: maroul unei tablii de pat tapitate cu piele ecologica va arata altfel decat maroul unei draperii din catifea.

Iata, pe scurt, cum se comporta diferite texturi la contactul cu lumina:

  • Catifeaua, lana, vopseaua mata si lemnul absorb lumina, facand culoarea sa para mai intensa si mai intunecata.
  • Matasea, satinul, vopseaua cu efect metalic si metalul reflecta lumina, facand culoarea mai stralucitoare si mai deschisa.

Variind texturile din amenajarea dormitorului vei adauga o dimensiune subtila spatiului, facandu-l mai primitor si mai cald. Imagineaza-ti cum ar arata un dormitor decorat doar cu materiale dure, fara covoare, fara perne decorative, fara cuverturi, fara perdele. Ar fi o incapere prea putin ospitaliera si ar esua, cu siguranta, in indeplinirea principalei sale functii: aceea de refugiu unde iti reincarci bateriile ori de cate ori este nevoie.

In plus, texturile au si cateva avantaje practice, deloc neglijabile:

  • Covoarele izoleaza termic si fonic. In plus, transforma o podea rece intr-una confortabila chiar si in zilele reci.
  • Perdelele si draperiile filtreaza lumina si asigura intimitatea.
  • Pernele decorative si cuverturile adauga farmec dormitorului si contribuie la cresterea nivelului de confort.

Cum integrezi televizorul si alte aparate electronice in dormitor

Parerile sunt impartite cand vine vorba de integrarea aparatelor electronice in camera de dormit, insa pana la urma decizia finala iti apartine, indiferent de tendintele actuale in designul interior. Daca preferi sa urmaresti filmele si serialele preferate stand confortabil in pat, atunci nimeni nu te poate impiedica sa ai un televizor si chiar un intreg sistem home cinema in dormitor.

Totusi, nevoia de a crea un decor atractiv, elegant si confortabil ramane, chiar si atunci cand planuiesti sa aduci in dormitor un televizor si un home cinema. Cum le poti incorpora in amenajare fara sa iasa in evidenta intr-un mod inestetic si fara sa diminuezi factorul de comoditate atunci cand le utilizezi?

Sugestii:

  • Daca nu ai suficient spatiu liber, opteaza pentru montarea televizorului pe peretele opus patului, folosind un suport special.
  • Intr-un dormitor lung si ingust, insa, ai putea fi nevoit sa plasezi televizorul in coltul unuia dintre peretii mai mici, dar acest lucru nu-ti va afecta vizibilitatea, cu conditia sa folosesti un suport reglabil. O alternativa este sa achizitionezi un televizor cu unghi mare de vizibilitate.
  • Intr-un dormitor spatios, in care vrei sa creezi si un colt de citit sau un birou de lucru, de exemplu, poti folosi comoda TV ca separator intre zona de dormit si cea de relaxare. La fel poti proceda si in camera de zi a unei garsoniere.
  • Daca vrei sa camuflezi televizorul, poti folosi cateva trucuri pentru a-l face sa arate ca parte a decorului. Daca l-ai montat pe perete, il poti incadra, de exemplu, cu o rama de tablou care se armonizeaza cu stilul amenajarii, sau il poti integra intr-un grupaj de fotografii alb-negru. In felul acesta, atunci cand televizorul este stins, ecranul sau negru va fi perfect integrat printre fotografii.

Cum alegi televizorul potrivit pentru dormitor

Tine cont de felul in care vei utiliza televizorul. Daca il vei deschide doar dimineata, ca sa te pui la curent cu stirile zilei in timp ce te pregatesti sa pleci la serviciu, probabil ca un televizor cu diagonala sub 80 cm va fi suficient. Daca obisnuiesti sa urmaresti filme seara, atunci ai nevoie de un televizor cu diagonala mai mare, pentru a te putea bucura de o experienta cat mai placuta de vizionare.

Concret, dimensiunile televizorului din dormitor depind de:

  • Proportiile camerei
  • Distanta pe care o poti asigura intre televizor si privitor.

Astfel:

  • Un televizor cu diagonala de 66 cm trebuie sa fie amplasat la o distanta de circa 90-150 cm de privitor.
  • Un televizor cu diagonala de 101 cm trebuie sa fie amplasat la o distanta de circa 150-270 cm de privitor.
  • Un televizor cu diagonala de 165 cm trebuie sa fie amplasat la o distanta de circa 240-420 cm de privitor.

Cum transformi dormitorul intr-o mica sala de cinema

Ca sa beneficiezi de o experienta cat mai placuta atunci cand urmaresti filme in dormitor, poti opta pentru un sistem home cinema performant pe care ti-l poti configura chiar tu, in functie de preferinte.

Un sunet imbunatatit, cu efect surround, iti va schimba considerabil perceptia asupra imaginilor ce se succeda in fata ta, ajutandu-te sa „intri” mai bine in poveste. Stai linistit, nu va fi neaparat necesar sa incorporezi in dormitor sase boxe si un subwoofer. Nu cand exista optiunea montarii unui soundbar discret (bara de sunet) sub televizor.

Exista modele de soundbars cu subwoofer si boxe wireless separate, dar si modele de soundbars care iti ofera un bas profund fara ca subwoofer-ul sa mai fie necesar. Boxele wireless te vor ajuta sa pastrezi un aspect ordonat in dormitor, fara ca tot felul de fire si cabluri sa aglomereze spatiul.

Pentru un sistem home cinema de calitate ai nevoie si de un player multimedia Blu Ray. Acesta este compatibil atat cu CD-uri, DVD-uri, DVD-RW sau discuri optice Blu-Ray, cat si cu stickuri USB. Te intrebi de ce mai ai nevoie de un player DVD si Blu-Ray cand ai putea face, pur si simplu, streaming de pe Netflix? Raspunsul este simplu.

Pentru ca vei beneficia de o calitate a imaginii incomparabil mai buna, in special in cazul discurilor Blu-Ray. Daca esti pasionat de filme, cu siguranta acest aspect conteaza mult pentru tine si, in plus, vei putea sa colectionezi filmele preferate, ceea ce este imposibil daca optezi pentru streaming.

Aranjarea mobilierului in dormitor

Configuratia tipica a unui dormitor contine, obligatoriu, un pat adecvat atat nevoilor persoanelor care il folosesc, cat si dimensiunilor incaperii. Chiar daca functia principala a dormitorului este cea de odihna, trebuie sa te poti deplasa nestingherit in camera, fara ca vreuna dintre miscarile tale sa fie blocate de pat sau de celelalte obiecte de mobilier.

Pe langa noptiere, in dormitor mai poti include un sifonier/dressing si o comoda cu sertare. Daca lucrezi de acasa, ai putea lua in considerare varianta amenajarii unui mic birou de lucru pe care sa poti aseza computerul sau laptopul.

O bancheta la capatul patului, ca spatiu suplimentar de depozitare, este un element des intalnit in amenajarea unui dormitor modern. Pe de alta parte, din amenajarea unui dormitor mic nu poate lipsi patul cu doua sau trei sertare de depozitare.

Iata cateva sugestii din care te poti inspira cand planifici configuratia mobilierului din dormitor:

  • Daca suprafata dormitorului iti permite, incearca sa delimitezi o zona de relaxare, alta decat cea care cuprinde patul. Poti opta pentru un divan de dimensiuni reduse, un fotoliu confortabil si un taburet sau un sezlong. E o idee buna sa dispui de un loc unde sa te poti destinde in dormitor, fie ca vrei sa citesti sau sa te uiti la televizor, fara sa te intinzi in pat.
  • Nu neglija noptierele. Acestea trebuie sa aiba suficiente sertare pentru a putea depozita toate lucrurile care iti sunt necesare (carti, reviste, ochelari de vedere, cateva produse cosmetice), precum si veiozele.
  • Daca incluzi un sifonier in dormitor, orienteaza-te catre unul cu usi glisante, ca sa poti folosi efectiv cat mai mult din suprafata incaperii.

Cum folosesti iluminatul in amenajarea unui dormitor

Daca privesti iluminatul doar prin prisma functionalitatii, atunci inseamna ca nu profiti de intregul sau potential. Corpurile de iluminat bine alese si bine amplasate accentueaza punctele de interes dintr-o incapere, creeaza atmosfera si dezvaluie contraste de textura, forme si culori.

Schema de iluminat depinde, in principal, de felul in care aranjezi mobilierul.

  • Poti salva spatiu pe noptiere daca inlocuiesti veiozele cu aplice de perete, montate in partile laterale ale patului.
  • Asigura-te ca fiecare zona a dormitorului beneficiaza de lumina: noptierele, comoda cu sertare, sifonierul, fotoliul sau divanul din zona de relaxare si biroul din zona de lucru, daca este cazul.
  • Opteaza pentru corpuri de iluminat cu variator (ca sa poti regla intensitatea luminii).
  • Pentru tavan poti lua in considerare plafoniere sau spoturi incastrate in colturile dormitorului, ca sa creezi o atmosfera ce te imbie la odihna.

Ca sa nu ingreunezi proiectul de amenajare a dormitorului, incearca sa stabilesti de la inceput un stil decorativ sau o tematica si respect-o fara sa fii insa prea strict.

E destul de dificil sa realizezi un decor cu o estetica pura, fara alte influente stilistice, asa ca nu este nicio problema daca dormitorul tau va fi modern cu accente industriale sau clasic cu accente retro. Din contra, in felul acesta ii vei putea conferi stil si personalitate.

De asemenea, stabileste-ti un buget si fa o schita de amplasare a mobilierului. Nu in ultimul rand, asigura-te ca asezarea prizelor iti permite integrarea aparatelor electronice in dormitor in configuratia dorita de tine.

Inspira-te din ideile si recomandarile noastre cand stabilesti decorul dormitorului tau si vei obtine un spatiu elegant, functional si cat se poate de confortabil.

Surse fotografii:

pexels.com

unsplash.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *